Â
Colegiul Medicilor din România a respins acuzațiile Transparency International Romania conform căreia ar fi propus un proiect de lege care să legalizeze condiționarea actului medical de primirea unor foloase necuvenit de către medic.
Potrivit unui comunicat de luni al președintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, singura intervenție autorizată în această dezbatere din partea organizației a fost ă a semnalat opiniei publice faptul că actul normativ privind drepturile pacienților (Legea 45/2003) are prevederi exprese privind astfel de relații între medic și pacient. În această lege se subliniază că medicul și unitatea medicală nu au voie să pretindă foloase înainte și în timpul actului medical, dar și că pacientul are dreptul (nu și obligația) ca după terminara actului medical să recompenseze medicul sau unitatea medicală.
"Colegiul Medicilor din România și-a arătat doar disponibilitatea ca, în situația în care va fi solicitat de către Ministerul Sănătății, să pună la dispoziția acestuia capacitatea sa de a expertiza pentru redactarea norrmelor la Legea 45/2003 privind drepturile pacienților. Toate afirmațiile din comunicatul Transparenci International nu au legătură cu poziția Colegiului Medicilor din România. Ele sunt simple speculații și alegații pe care nu le comentăm", a adăugat Astărăstoae.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro